📷 cu aripi

Sunt ani buni de când, în satul în care mă duc constant, mă uit la berze. În zona aceea, deluroasă, sunt multe cuiburi, uneori şi cinci, şase de-a lungul unui kilometru. Şi tot uitându-mă am devenit ornitolog amator.

Cuibul la care m-am uitat cel mai des a fost în vârful unui conifer. La un moment dat, vârful s-a rupt; ca să le ajute să-şi facă un nou cuib, Enel a instalat un fel de strachină de sârmă pe un stâlp pentru iluminatul public aflat peste drum, dar berzele şi l-au reconstruit pe un stâlp aflat mai sus, spre munte. Cred că le trebuie un loc mai înalt decât oricare altul din împrejurimi, pentru siguranţă. Şi apoi, un loc în care să fie şi curenţi de aer favorabili. La începuturi de vară am văzut pui sărind din cuib (berzele nu pornesc niciodată în sus, sar, planează un timp foarte scurt, apoi bat din aripi şi se înalţă), zburând în aceeaşi direcţie, ridicându-se, planând deasupra unei anumite zone, revenind pe alte căi şi intrând pe direcţia iniţială ca să ajungă iar în zona de planare. Dar trebuie să fie multe motive să-ţi alegi un loc de cuib aici sau acolo.

Ca să-şi facă sau refacă cuibul berzele adună crengi. Le vezi prin lunci ridicându-le cu ciocul, ba chiar punându-le în picioare să le verifice lungimea. Pe unele le lasă, pe altele le duc în cioc până la cuib. Iar vara desfac aripile să ferească puii de prea mult soare. În anii cu mâncare multă, păstrează trei pui. Nu mai e loc în cuib, aşa că părinţii dorm pe înălţimi vecine, de multe ori într-un picior.

Când e să pornească spre ţările calde, se adună în grupuri mari pe câmpuri. La un semn numai de ele ştiut, se ridică şi pornesc. Zboară în Africa evitând marile întinderi de ape. Trec peste Strâmtoarea Gibraltarului sau peste Bosfor şi, după un ocol, peste Sinai.

Nu e nimic special în ce spun aici, dar e tare plăcut să constaţi tu însuţi cutare sau cutare lucru, să faci tu însuţi cutare sau cutare conexiune. Vrei apoi să o împărtăşeşti lumii întregi.

Puţin după prânz, ies pe prispă cu o cană de cafea şi mă uit la cuibul cel nou. E a doua masă importantă a zilei. Puii se agită, părinţii îi privesc răbdători. Vor pleca să adune masa de seară. Şi, de pe la mijlocul lui august, mai mult de jumătate de an fără berze. Se vor întoarce de-abia în aprilie.

Ştiu englezii ce ştiu când fac bird watching. La o adică, poţi face şi cu păsările din bătătură. Penele unei găini pot avea superbe armonii cromatice, dar… nu se compară cu un ou proaspăt! Dintre toţi masculii din ogradă, cocoşii sunt probabil cei mai falnici: culori vii, bine definite pentru fiecare parte a corpului, gheare şi pinteni care te pun pe gânduri. Un cocoş frumos care îmbătrâneşte este mai impresionant decât mulţi oameni în aceeaşi condiţie: ce măreţie tristă! Iar bibilicile… descurajează orice tentativă omenească de a inventa animale; sunt fantastice avant la lettre.